Casa Frida Busteni – Regulament de ordine interioara
Regulamentul de ordine interioara si normele de comportament prezentate mai jos au rolul de a stabili premizele functionarii unitatii noastre de cazare in conditii civilizate si conform normelor legale. Prezentul regulament are ca obiectiv stabilirea conditiilor de sedere a turistilor in incinta pensiunii. El se aplica tuturor turistilor, care il accepta prin insusi faptul cazarii lor in pensiune si trebuie sa i se conformeze fara limite sau rezerve.
Pentru a ne putea duce la indeplinire aceste dorinte in asa fel incat sa reveniti la noi cu placere de nenumarate ori, va rugam sa respectati urmatoarele reguli de ordine interioara:
Reguli generale:
- Perioada cuprinsa intre orele 23:00 si 08:00 este considerata perioada de odihna si liniste. VA RUGAM sa respectati orele de odihna.
- Sa nu deteriorati obiectele din dotarea unitatii. In caz contrar turistul datoreaza unitatii de cazare suma egala cu valoarea obiectului deteriorat si manopera;
- Sa nu deranjati linistea celorlalti clienti;
- Sa nu lasati copiii nesupravegheati. Orice accident produs ca urmare a nesupravegherii copiiilor nu este responsabilitatea noastra.
- Interzis accesul cu consumatori electrici mari (resouri, radiatoare, fierbatoare etc.)
- Nu se accepta animale de companie decat cu aprobarea administratorului.
- Este interzis fumatul in camera si in celelalte spatii ale pensiunii, cu exceptia curtii si spatiilor amenajate.
- Este interzisa aruncarea mucurilor de tigara in alte locuri decat cele prevazute cu scrumiere.
- Conform legislatiei romane consumul sau comercializarea de substante halucinogene sau psihotrope este interzis.
- Gunoiul si resturile menajere se vor depozita in saci menajeri, care se pot procura de la receptie, sau in cosurile de gunoi amplasate in unitate.
- Dupa expirarea perioadei rezervate, predarea cheii la receptie se va face numai dupa ce s-a realizat verificarea camerei.
Camere:
- ESTE INTERZIS FUMATUL IN CAMERE! Pentru fumatori exista spatiu special amenajat.
- Este interzis consumul de seminte si alimente in camere.
- In camere este interzisa organizarea de petreceri, nu se accepta muzica la volum ridicat; exceptie fac grupurile care ocupa intreaga locatie si au aprobarea administratorului.
Spatiul comun (sala de mese)
- Perioada cuprinsa intre orele 23:00 si 08:00 este considerata perioada de odihna si liniste. Va rugam sa respectati orele de odihna.
- In spatiul comun se pot organiza petreceri numai cu aprobarea administratorului.
Bucatarie:
- Bucataria este disponibilia tuturor clientilor, in conditii de autogospodarire.
- Bucataria este destinata doar prepararii mancarurilor simple.
- Va rugam ca atunci cand preparati alimente in bucatarie sa tineti cont si de ceilalti turisti cazati.
Curte:
- Sa nu rupeti plantele sau arbustii din curtea pensiunii.
- In curte nu se accepta muzica la un volum ridicat.
- Gratarul se poate face numai in spatiul amenajat.
- NU se asigura lemn si carbuni pentru gratar.
Cazarea in pensiune se face incepand cu ora 14.00, la receptie, prezentand actul de identitate pentru inregistrarea in registrul destinat oaspetilor si pentru a se elibera cheia aferenta camerei rezervate. Din momentul preluarii cheii de la receptie, turistul raspunde pentru camera rezervata.
Acest regulament vine in intampinarea asteptarilor turistilor nostri. In cazul nerespectarii lui, ne rezervam dreptul de a lua masurile cuvenite.
Va multumim si va dorim un sejur reusit in cadrul unitatii noastre de cazare.