Spătarul Mihail Cantacuzino (1650-1716), însoțit de familia sa, fiind la un pelerinaj la locurile sfinte a ajuns până la Muntele Sinai, unde a vizitat o vechea mănăstire ortodoxă Sf. Ecaterina (secolul IV). Impresionat de cele văzute a hotarât să construiască în acest loc o mănăstire care să poarte numele muntelui Sinai. Ulterior, denumirea „Sinaia” s-a extins și asupra localității. Mănăstirea închinată Sfântei Maria a fost construită între anii 1690 si 1695. Dealungul anilor avea un rol de apărare și de protecție pentru drumul comercial de-a lungul Văii Prahovei și de adăpost pentru nevoiașii zonei. Mănăstirea Sinaia cuprinde Biserica Mică, Biserica Mare, Muzeul Mănăstirii și mormântul lui Tache Ionescu.

Biserica Mare a fost construită în perioada 1842 – 1846, iar în 1892 a fost adaugată clopotnița cu un clopot de 1700 kg. Prin grija lui Carol I, a devenit primul lacaș de cult electrificat din România. Mobilierul bisericii este sculptat, iconostasul, mobilele naosului și scaunele regale sunt aurite.

Pentru cei pasionați de artă religioasă se poate menționa că la Mănăstirea Sinaia se găsesc cinci tipuri de cruci: crucea lui Ștefan cel Mare (care se găsește pe cupola vechii biserici), crucea grecească (cu brațe egale și care se găsește deasupra intrării în biserica mare), crucea latină (cu brațe inegale pe turnurile pronaosului marii biserici), crucea slavă (de inspirație barocă, cu mai multe brațe orizontale, pe cupola centrală a marii biserici) și soarele înscris într-o cruce latină (pe turnul clopotniței).

În ciuda faptului că Mănăstirea Sinaia este rezultatul unei evoluții de trei secole, ea pastrează totuși o unitate remarcabilă.

Fiind prima construcție în această zonă, ea reprezintă și certificatul de naștere al orașului Sinaia, oraș care se va dezvolta mai târziu, după anii 1900.