Crucea Caraiman (Crucea Eroilor Neamului)
Crucea Caraiman este cel mai mare și valoros monument al stațiunii, unic în țară. Crucea Eroilor Neamului cazuți pe câmpurile de luptă pentru întregirea neamului, construit între anii 1926-1927, prin grija Majestătii Sale Regina Maria și amplasată pe Șaua Muntelui Caraiman, la cota 2291 m. Crucea este executată din profile de oțel, așezată pe un soclu din beton armat, iar în interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial dinamul generator de energie electrică care alimenta cele 300 de becuri a 500 W fiecare. Dimensiunile monumentului sunt impresionante având înălțimea de 48 m și lațimea de 14 m. Noaptea când este senin și becurile sunt aprinse, privitorului i se oferă o imagine feerică și dumnezeiască, prin apariția unei cruci imense înconjurată de numeroase stele de pe bolta cerească.
Crucea Caraiman este situată în Șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în Europa atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare.
Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lațimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale pâna în axul stâlpului fiind de 7 m și latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m.
Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m, iar în interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.
